Ocupǎ un loc aparte în activitǎţile mele cu implicare nu numai profesionalǎ, dar și afectivǎ, în special la tranșele de vârstǎ mici.
Dincolo de metodele ludice, muzicale, antrenante și de marea experienţǎ de lucru cu copiii de diferite vârste (începând cu vârsta de 3 ani), alǎturi de procesul cognitiv, un întreg proces de dezvoltare personalǎ și educativ are loc prin intermediul limbilor strǎine și prin intermediul limbii materne. Copiii sunt stimulaţi sǎ-și dezvolte nu numai cunoașterea dar și personalitatea, gândirea liberǎ, capacitǎţile de evaluare, de relaţionare, de empatizare, creativitatea, emoţia.
Complementar învǎţǎmântului școlar, învǎţǎmântul asigurat de noi aduce în prim plan valorile tradiţionale, morale, culturale, spirituale, fiind un învǎţǎmânt adaptat personalitǎţii, aptitudinilor copilului, nevoilor sale și ale familiei. Pǎrinţii și bunicii sunt integraţi în procesul de formare a copilului și de relaţionare cu acesta.
Tarife în lei : Pentru PREDARE în România : de la 50 lei/orǎ – la 150 lei/orǎ (adaptate solicitanţilor) ; restul serviciilor sunt facturate la orǎ (predare, consultanţǎ, elaborare/corectare/sintezǎ lucrǎri, interpretariat) și la cuvânt (traduceri) , conturile (Eur,Ron,Usd) se pot gǎsi pe pagina “Mijloace de platǎ/facturare”